Externalizarea Ignatului
Īn ultimele zile am devenit un fel de porcolog de serviciu: diferite ziare şi posturi de radio mă tot īntreabă cum e cu porcul şi tăierea sa, ce īnseamnă toate acestea pentru Romān şi ce se va īntīmpla de acum īnainte, dacă Europa ne obligă să-l asomăm īn loc să-l tăiem ? La toate acestea, ca orice antropolog care a fost educat să se pună pe punctul de vedere al Celuilalt, mă simt dator să adaug şi cīte un comentariu despre părerea porcului īn toată această poveste şi ce o fi īn sufletul lui acum, cu toate aceste schimbări...
Dar tot ca orice antropolog care ştie că semnificaţia nu se află īn parte ci īn īntreg, sunt nemulţumit de faptul că, īn pragul Ignatului, toată lumea se opreşte la acest element crucial, ce-i drept, dar simplu moment, totuşi, īntr-o trecere mult mai amplă şi mai sistematică. Pentru viaţa şi moartea fratelui nostru, porcul, petrecerea sacrificiului este prezentată astfel ca un eveniment de la jurnalul de ora cinci, spectaculos, sīngeros şi cu ceva iz de scandal. Ceea ce nu este drept. Nici pentru porc, nici pentru Romān.
Lucrurile sunt, adică, mai complicate şi mai complexe. Ceea ce se schimbă nu este, pur şi simplu, un instrument cu altul, un cuţit cu un pistol cu glonţ captiv. Nu este vorba nici măcar de o simplă modificare, fie ea şi substanţială, doar a tehnicii, a mijlocului prin care este omorīt porcul. Se schimbă un complex cultural cu altul sau, mai exact, asta se īncearcă, despre asta e vorba.
Tăiatul porcului este infinit mai mult decīt tăierea lui. Este un sacrificiu. Un sacrificiu păgīn, vechi de cine ştie cīnd şi creştinat apoi. Un sacrificiu care se īncheie, firesc, cu pomana porcului, prin care este mulţumită divinitatea: nu īntīmplător, īn unele locuri din Romānia, această pomană se cheamă după cum īmi amintea mereu Radu (Anton Roman) aburul lui Dumnezeu. Ceea ce se īntīmplă prin introducerea noilor practici este deci un fel de igienizare a lui Dumnezeu: sacrul şi sacrificiul trebuiesc īnlocuite cu profanul şi igiena. Iubirea sīngeroasă a porcului, căruia gospodarul īi cere, umil, iertare, trebuie īnlocuită cu respectul steril pentru drepturile animalului, faţă de care nu mai trebuie să fim īn situaţie de păcat şi deci nu mai trebuie să ne cerem nici un fel de iertare.
Este bine, nu este bine, numai Dumnezeu ştie... Cert este īnsă că a discuta doar despre īnjunghiatul porcului este lipsit de sens, căci nu īn acesta se află sensul. Şi nu īn simpla modificare tehnică a lui rezidă adevărata modificare pe care o preconizează Weltanschaung-ul veterinar-sanitar al UE. Şi nici problema noastră, ca romāni, despre care tot vorbim īn aceste zile, nu constă īn īnlocuirea cuţitului cu glonţul. Toate acestea nu sunt decīt simptomul, vīrful vizibil al unui iceberg care se cheamă modernizare şi care, prin convertirea porcului, pătrunde īn sfīrşit (cu forţa!) şi īn colţul cel mai domestic al gospodăriei ţăranului romān. Zi de cumpănă, aşadar, acest Ignat 2007 !...
Dar mai este ceva: dincolo de sacrificiu şi sensurile sale mai profunde, omorīrea porcului ne vorbeşte şi despre moarte īn sine. Este o anumită relaţie cu moartea. De la călăritul porcului de către copii şi glumele cu iz de priveghi ale adulţilor şi pīnă la pomana porcului, este o intimitate respectuoasă şi jucăuşă cu moartea, pe care o īntīlnim īn toată cultura tradiţională romānească. Īnlăturarea sacrificiului pretinde să igienizeze, de fapt şi īn fond, şi această relaţie cu moartea, să o raţionalizeze şi aseptizeze. Să o externalizeze, aşa cum s-a īntīmplat (şi se va īntīmpla tot mai mult) mai īntīi cu oamenii īnşişi, daţi de pe mīna familiei īn grija unor servicii de pompe funebre. Nu īntīmplător sacrificarea porcului se va chema, īn perspectivă, asomare şi nu omorīre. Ce-i aia asomare ? m-a īntrebat, retoric, o jurnalistă. Păi, ce să fie, o moarte igienică sau eufemizarea morţii.
Pe cīnd, deci, o firmă de servicii de asomare a porcului ?