Icoane şi mici
- Ce ţi-a plăcut cel mai mult ?
- Icoanele şi micii răspunde un vizitator, fără să clipească.
Este noaptea muzeelor. O noapte de excepţie comentează, pentru ProTV, un taximetrist īncīntat de clientela neaşteptată. Īntr-adevăr, este o noapte extra-ordinară şi, ca să fim sinceri, neaşteptată şi pentru organizatori. Afluxul de public pe traseele muzeelor este fără precedent iar cozile care blochează circulaţia īn faţa unora dintre muzee te duc cu gīndul la cu totul alte vremuri. Cozi pentru cultură ! Doar pentru cultură ?
Īn faţa acestei īmbulzeli entuziaste nu poţi să nu te īntrebi ce īi aduce, de fapt, pe toţi aceşti oameni, pentru o noapte, la muzee, ce anume īi motivează suficient de mult pentru a sta la cozi cu care nimeni nu mai este obişnuit şi a se īnghesui, făcīndu-şi loc cu coatele, prin săli de expoziţie altminteri prea puţin vizitate.
- Sīntem bugetari, nu avem bani şi de muzee. Aşa că profităm de ocazie acum, că e pe gratis răspund mulţi dintre cei īntrebaţi.
- Īn timpul zilei nu avem timp, e o idee foarte bună să se deschidă muzeele şi noaptea, acum putem veni şi noi mai afirmă alţii.
Oare chiar aşa să fie ? Nimeni dintre cei pe care i-am văzut perindīndu-se īn această noapte prin sălile Muzeului Ţăranului Romān nu avea aerul că nu-şi poate permite preţul unei beri pentru a vizita muzeul. De altfel, după ce ieşeau din muzeu, marea lor majoritate se opreau īndelung la mai multe beri, la grătar şi la taraful gorjeneasc ca la carte, care le cīnta la masă şi pe care īl şi cinsteau cum se cuvine. Este greu, deci, să accepţi ca atare motivaţia financiară chiar dacă argumentul, nemărturisit, că se dă pe gratis nu este chiar lipsit de importanţă nici īn acest caz.
Nici povestea cu timpul nu stă prea bine īn picioare. Este, desigur, o ocazie aparte, un timp de graţie ce se cere folosit, dar aceasta nu īnseamnă că īn tot restul anului toţi aceşti oameni nu ar avea două, trei ore disponibile pentru a vizita un muzeu, dacă şi-ar dori cu adevărat acest lucru. Mai mult, unii nici nu ştiu prea bine unde au ajuns: Auzi, fată, unde sīntem aici, la geodezie ?
se īntreba un grup de tineri făcīndu-şi loc prin sala Puterea Crucii de la MŢR. Şi atunci ?
Ai motiv oficial să te prindă dimineaţa īn oraş: s-a deschis muzeul pentru distracţie ! titrează TimeOut, oferind astfel şi o anumită perspectivă asupra fenomenului. S-ar părea că Noaptea muzeelor este pe cale să devină deocamdată cel puţin şi cel puţin īn Bucureşti un fel de carnaval urban, spontan şi pestriţ, născut din nevoia de sărbătoare a unui oraş sufocat şi sufocant. Un carnaval fără măşti şi ritual, dar un eveniment carnavalesc īn care locuitorii urbei participă la jocurile diverse ale muzeelor şi devin, conştient sau nu, pentru un scurt timp, personaje ale unui alt scenariu decīt cel cotidian. O fiesta al cărei spaţiu depăşeşte cu mult pe cel al sălilor de muzeu, care se desfăşoară pe străzile şi īn parcurile oraşului, pe traiectoriile īntīlnirilor şi īn locurile unde poţi să vezi şi să fii văzut. Pe scurt, Noaptea muzeelor nu se desfăşoară (doar) īn muzee, ci mai mult īntr-o topografie urbană pe care cetăţenii oraşului o construiesc şi o iau īn stăpīnirea lor spontană şi haotică. Deschizīndu-şi propriile porţi, muzeele deschid astfel, de fapt, porţile oraşului. Rezultă o adevărată tradiţie inventată, īntr-un oraş care şi-a distrus sistematic, īn timpul comunismului şi după, aproape orice tradiţie urbană.
Să corespundă oare aceste efecte ce īncep să se īntrezărească unor intenţii şi strategii īndelung elaborate ale organizatorilor ? Nu cred că ar fi onest să spunem aşa ceva
Lucrurile sīnt la fel de confuze şi improvizate şi pe această parte. Muzeele trebuie să se deschidă mai mult către public, mai ales publicul tīnăr, care nu este obişnuit să vină la muzeu declara o responsabilă de muzeu pe unul dintre posturile tv. Absolut de acord, doar că există foarte puţine muzee care au īnceput să facă acest lucru īn mod sistematic şi nu doar festiv(ist), cu ocazia Nopţii muzeelor. Pe de altă parte, colaborarea dintre muzee este sublimă dar lipseşte cu desăvīrşire, iar concurenţa este de genul capitalismului sălbatic din anii 90: se copiază, se invidiază, se inventează, se īncearcă şi se greşeşte dar, una peste alta, se mişcă. Īn sfīrşit, cu rare excepţii, muzeele nu sīnt īncă prezenţe urbane vizibile şi valorizate şi de cele mai multe ori nu fac parte din reţelele turistice ale oraşului. Cu ocazia Nopţii muzeelor s-a pus la dispoziţie, de pildă, o linie de autobuz care să lege toate muzeele bucureştene active, dar ea a dispărut a doua zi dimineaţă aşa cum a apărut. Un proiect de muzeobus permanent pentru Bucureşti există la MŢR de peste un an, dar īncă īşi mai aşteaptă ultimele binecuvīntări ale edililor. Alte proiecte care să lege muzeele de oraş există şi īn alte părţi (nu neapărat īn muzee), dar ele sīnt percepute mai degrabă ca nişte ciudăţenii şi au, cel mai adesea, o viaţă scurtă şi un impact limitat. Pe scurt, oferta muzeelor īn şi pentru urbe este, deocamdată, aproape la fel de incipientă şi nesistematică precum cererea publicului urban, care nu vrea să rateze nici o ocazie.
Marea īmbulzeală din acest an ar trebui să pună deci pe gīnduri muzeografii, care vor trebui să-şi (re)gīndească strategiile pentru a echilibra, cu tact şi profesionalism şi nu de-a valma, icoanele şi micii şi a răspunde astfel unei cereri reale, chiar dacă difuze, din partea publicului larg. Şi ar trebui să pună pe gīnduri şi edilii, care ar putea pricepe din astfel de evenimente măcar faptul elementar că simbolurile culturale sīnt, de fapt, o monedă electorală mult mai puternică decīt o lingură de fasole. Nu trebuie să fii Pompidou sau Chirac pentru a pricepe că Paris vaut bien un musée