Principiul dormitorului
Colegii de la Kerala University hotărīseră să facă un fel de documentar despre workshop cu o echipă de profesionişti de la o televiziune locală. Erau īnregistrate cele mai importante intervenţii, apoi, īn pauze, fiecărui profesor i se lua cīte un scurt interviu. Ceva mi se părea ciudat īn aceste interviuri, dar nu īmi dădeam seama ce anume. Apoi am realizat: fiecare persoană era adusă īn curtea interioară a luxuriantului centru iezuit unde se desfăşura workshopul şi plasată cu grijă īn nişte tufişuri tropicale, sub un pīlc de palmieri. Imaginaţi-vă deci un operator sau jurnalist romān plasīnd nişte intelectuali īn boscheţii din curtea bibliotecii Academiei pentru a le pune īntrebări fundamentale despre ştiinţă ! Aşa ceva nu se face ! Decorul firesc pentru un asemenea interviu nu poate fi decīt un birou, un fotoliu cu nişte cărţi pe fundal, ceva de genul acesta. Ceva care să se potrivească cu activitatea intelectuală, nu-i aşa ? Ei bine, aşa gīndeau şi colegii indieni, doar că pentru ei decorul cel mai potrivit era, īn modul cel mai firesc cu putinţă, un cadru de natură bine ales.
Desigur, hrănit cu Eliade şi Tagore cīnd eram adolescent, scăldat īn adierile hipiote care mai ajungeau şi pe la noi, īmi mai aduceam aminte cīte ceva despre fascinanta identitate brahman atman şi unitatea cu un cosmos faţă de care spaţiul nostru ptolemeic părea meschin iar timpul semitic al religiilor noastre rămīnea īngrijorător de limitat. Ştiam, bineīnţeles, cīte ceva despre samsara şi faptul că această idee a metempsihozei schimbă fundamental relaţia cu natura, īn general, şi cu lumea animală, īn particular: dacă acest şobolan este cumva vreun străbunic poposit aici īn lungul său şir de reīncarnări, nu e firesc să īl consider ca pe o rudă şi să mă port frumos cu el ? O fi
Teoretic, puteam să īnţeleg deci, oarecum, de unde li se trăgea colegilor indieni cu filmările īn natură. Practic īnsă, atīt organismul cīt şi spiritul meu reacţionau diferit.
Aici, pe viu, natura te invadează īnsă, te hrăneşte īn aceeaşi măsură īn care te suge de vlagă şi te īnghite, iar transpiraţia care īţi curge neīncetat pe faţă te face să visezi la clima bine temperată de acasă. Firescul putrefacţiei este şi el aproape o insultă adusă corpului tău european. De la ciorile care se amestecă printre picioarele precupeţelor din pieţe pentru a se ospăta cu maţele de peşte sau gunoaiele care īşi aşteaptă ciclul vieţii şi al morţii pe marginea tuturor drumurilor şi īn bătătura tuturor caselor şi pīnă la excesul general de vegetaţie, totul contribuie la instalarea unui disconfort de care īţi este, eventual, ruşine, dar care e mai puternic decīt tine. Oamenii care dorm adesea afară, printre aceste gunoaie sau sub un palmier, te fac să-ţi īntorci privirile. Nu au nici o legătură cu homeless, sans abri & co., iar jena ta uşor scīrbită nu-şi are sensul: dormitul nu este, la noi, un act privat īmi explică un coleg indian. Dar imaginea dormitorului este prea puternică pentru a nu judeca totul din această perspectivă.
Mă gīndesc īn continuare nu atīt la India, pe care nu am cum să o pricep după cele cīteva săptămīni petrecute pe cele cīteva sute de kilometri pătraţi pe care i-am parcurs, ci la mine, la noi, la ceea ce numim civilizaţie occidentală. Ceea ce te izbeşte poate cel mai mult aici este nu atīt relaţia lor diferită cu natura, ci, prin contrast, modul şi gradul īn care noi ne-am construit civilizaţia şi bunăstarea īmpotriva naturii. Am transformat relieful īnconjurător īn peisaj şi locul de līngă casă īn gradină, am īnlăturat animalele şi le-am reintrodus īn casă doar pe cele (extrem de puţine!) care s-au lăsat civilizate, devenind animale de companie. De asemenea, am ţinut exuberanţa vegetaţiei la distanţă, pentru a o reintroduce īn living doar după ce era să o pierdem de tot şi doar sub forma disciplinată a plantelor de interior. Chiar şi aerul pe care īl respirăm am ajuns să-l condiţionăm.
Procesul civilizării despre care vorbeşte atīt de frumos Norbert Elias este poate, mai presus de toate, acest efort susţinut de īndepărtare de natură, de construire a unor cercuri concentrice de izolare confortabilă. Iar dormitorul poate fi considerat metonimia acestei utopii active: desprinderea casei de peşteră, a locuinţei de staul, a gospodăriei familiale de restul comunităţii, a spaţiului de mīncat de spaţiul de dormit, medierea contactului dintre corp şi mīncare prin mese, veselă şi tacīmuri (din acest punct de vedere, firescul cu care localnicii īşi folosesc cele cinci degete ale mīinii drepte pentru a se servi direct de pe frunzele de palmier este o altă ofensă adusă bunelor noastre maniere !) şi dintre corp şi sol prin tot felul de paturi, toate acestea sunt tot atītea cuceriri ale civilizaţiei īn drumul său spre confortul şi intimitatea individului. Iar dormitorul, tot mai retras īn fundul casei, izolat de prăvălie şi de spaţiile de socializare, este simbolul īnsuşi al acestei intimităţi confortabile. Şi procesul merge mai departe: o anchetă realizată recent īn Anglia arată că dormitul se retrage tot mai mult īn camere individuale, chiar şi soţii avīnd de la īnceput propriile dormitoare pentru a opera īn linişte şi individual cu televizoare, calculatoare, telefoane mobile şi alte gadgeturi devenite indispensabile. Tehnica devine tot mai mult mediul nostru natural, care pătrunde chiar şi īn dormitoarele noastre, īndeplinind astfel izolarea noastră completă de natură. In aşa măsură īncīt, īnconjurat de atīta natură, nu pot să nu visez cu ruşine, dar īn deplină onestitate la confortul şi intimitatea dormitorului meu de acasă
Nu este de mirare astfel că pīnă şi viziunile noastre science fiction sunt bīntuite de oraşe ale viitorului īnchise īn tot felul de cupole de sticlă, ducīndu-şi viaţa agitată cu condiţia să rămīnă perfect izolate de mediul īnconjurător.
Dar oare nu pierdem totuși ceva esențial cīștigīnd tot acest confort artificial?