Sfīntu Gheorghe mon amour
- Pe vremuri, cīnd mergeai la doctor, trebuia să te duci cu un peşte mai acătării. Acum trebuie să duci bani... se plīnge bărbatul.
Cam despre asta ar fi vorba. Īn spatele acestei constatări scurte se află īnsă o poveste lungă.
- Pe vremuri, bărbatul aducea peştele īn casă comentează soţia. Acum, banii īi aduce femeia...
Şi povestea merge mai departe.
Ajunşi de cīteva ore īn Sfīntu Gheorghe, studentele filmează tot, minunīndu-se de toate. Ajung inevitabil la Toana pierdută, sediul anonim al pescarilor supăraţi. Intră şi continuă să filmeze fascinate cīţiva pescari care beau īn tăcere. In afară de un tīnăr care le invită la o partidă de braconaj, ceilalţi īncep să se uite cam lung la intruse. Un pescar tīnăr le aruncă dintr-un colţ: Domnişoară, eu şi cīnd fut cer permisiunea ! Dumneata cui i-ai cerut voie ca să ne filmezi ? Sentimentul agasat de viol colectiv va reveni īn repetate rīnduri. Este totuşi, īncă, una dintre acele culturi ale onoarei despre care vorbeşte antropologia...
Īmi dau īntīlnire cu studenţii la cīrciuma din centru, de līngă primărie, pentru a schimba primele impresii. Beau o bere şi aştept. Nu vine nimeni. Peste ceva timp aflu că toţi studenţii mă aşteaptă la complex, adică īn ceea ce un puşti local le-a explicat că este cīrciuma din centru. Şi le-a mai precizat că dincolo n-aveţi ce căuta, că e numai bătrīni şi beţivi ! De acum patru ani cīnd am fost ultima dată pe aici se pare că centrul s-a mutat dinspre sat spre complexul turistic cu vile patru stele, căsuţe de trei stele şi festivaluri cīt e vara de lungă.
Ca să fiu sincer, Sfīntu Gheorghe arată īnsă mult mai bine decīt mă aşteptam. Obişnuit cu elanul constructiv ce īnsoţeşte tranziţia noastră de la Vama Veche pīnă īn Buşteni, mă aşteptam să găsesc satul străpuns de vile din beton şi alte case făloase pe cele peste o treime de terenuri vīndute veneticilor. Dar nu este aşa ! Imensa majoritate sunt (re)acoperite cu stuf, zugrăvite, termopanate şi cam atīt. Turismul pe curte este īncă regula īn partea asta de sat şi nu se calcă pe picioare cu turismul de internet practicat dincolo de capul satului, īn Complexul Delfinul. Şi modelul l-a dat, īntr-un fel, chiar Anonimul, patronul, cu acest complex turistic din lemn, stuf şi eleştee cu lebede. Eco is trandy !... Foarte bine. Cei cīţiva arhitecţi cu care m-am īntīmplat de-o vorbă nu sunt tocmai de acord, dar trebuie să recunoască pīnă la urmă că, cel puţin comparativ, lucrurile stau relativ bine.
Şi totuşi ceva nu e bine, ceva nu-mi place, dar nu mă dumiresc ce anume. Īn ultima zi stau pe terasa de la căsuţe, beau o cafea proastă şi īmi las ochii vraişte. De jur īmprejur spaţii verzi īngrijite, spaţii de fast food impecabile, spaţii de toaletă şi duş de o curăţenie ireproşabilă, totul īnconjurat de un gard de lemn ce se potriveşte cu peisajul. Peste drum, un alt gard, similar, īmprejmuieşte o altă lume, de patru stele, cu piscină, aer condiţionat şi ciorbă de peşte la 700.000 lei porţia. Īmi dau seama că aş putea fi oriunde altundeva, īn Baleare, pe coastele Africii sau pe cele ale Asiei. Formula este aceeaşi pretutindeni, livrată la pachet şi implementată ca atare. Şi atunci, brusc, īmi dau seama de unde mi se trăgea nemulţumirea: sentimentul de rezervaţie ! Mă duc īn sus pe acest fir şi mă īntreb dacă nu cumva doar asta e alternativa la Vama Veche: ori laşi boema īn libertate şi atunci ajunge, mai devreme sau mai tīrziu, să se calce pe (īn) picioare şi să-şi distrugă habitatul, ori o īngrădeşti şi īi oferi un pitoresc bine porţionat, şi atunci ajunge, mai devreme sau mai tīrziu, să se domesticească şi să-ţi mănīnce din palmă.
Din acest punct de vedere, mondializarea raţională pare să fi ajuns la Sfīntu Gheorghe īnainte ca tranziţia sălbatică să fi distrus totul īn cale. Adică, după luptele acerbe de acces la resursele locale, cu succesiuni de prădalnici īn ritmul guvernelor şi guvernatorilor care s-au succedat, o pace liberală şi universală pare să se instaleze peste aceste locuri: gata cu sursa tuturor relelor şi gīlcevelor din deltă, să se termine cu pescuitul industrial, spre bucuria generală a peştilor (care se vor putea īnmulţi ca la carte), a localnicilor (care vor putea să-şi vadă liniştiţi de preocupările lor tradiţionale) şi a pescarilor amatori (care, pentru nişte sume bine gīndite, vor putea da liniştiţi la trofee). Dar că asta mai īnseamnă ceva: pentru ca locurile de aici să devină un paradis al turismului, localnicii trebuie să renunţe la pescuit şi să fie prezentaţi ca nişte pitoreşti aborigeni buni de tras īn poză.
- Vrem să scăpăm delta de pescuitul industrial şi să-i ajutăm pe localnici să revină la ocupaţiile lor tradiţionale ne explică un tīnăr ecologist, pasionat şi ardelean. Au nişte cīntece superbe, am auzit un cor de femei extraordinar ! Şi gătesc extraordinar, cum nu se găteşte īn alte părţi !
Tulai, măi, da de ce n-o ajuţi pe mumăta să trăiască din cīntat şi pogăcele ? īmi zic eu īn mintea mea.
Mă dumiresc apoi că legea e de partea inimosului ecologist. Astfel, de pildă, articolul 8 din legea 82/1993 prevedea că dreptul populaţiei locale din teritoriul RBDD de a păstra obiceiurile specifice locale şi activităţile economice tradiţionale este garantat. Acum se propune modificarea acestui articol după cum urmează: Administraţia Rezervaţiei face propuneri pentru acordarea de compensaţii, potrivit legii, īn cazul restrīngerii sau īncetării unor activităţi economice tradiţionale impuse de măsuri restrictive de management. Bineīnţeles că interesul din spatele acestei formulări năstruşnice nu este decīt unul platonic-ecologic !
In ultima zi reuşesc să mă văd, īn sfīrşit, cu R. Īn urmă cu patru ani era pescar, rebel, şi blestema administraţia. El mi-a zis atunci că peste zece ani, la debarcader o să fie un banner mare, pe care va scrie: Rezervaţia de pescari haholi. Acum l-am găsit la primărie, un fel de administrator, cum zice el, mīndru de tractorul său englezesc nou-nouţ. Am schimbat două vorbe, apoi mi-a spus din mers: Mă ocup şi de curăţenie şi vreau să fie totul perfect. Si a plecat mīndru la datorie. Seara l-am regăsit īn corul de femei: Aveau nevoie şi de o voce masculină mi-a explicat el, la fel de mīndru.
Se pare că pe unii rezervaţia i-a domesticit deja...