Spaţiul public, ca o pradă
Ne-au anunţat, ce-i drept: vor īncepe reparaţii pe strada noastră. Au īnceput cu bordurile. Din fericire, au īnceput din capătul celălalt al străzii, aşa că noi, cei din capătul celălalt, am avut timp să ne obişnuim cu ideea. Acum toată strada e ştirbă, cu două rīnduri de carii umplute cu gunoaie. Din loc īn loc sunt stivuite viitoarele borduri. Toată lumea aşteaptă. Īntre timp, cartierul īşi continuă viaţa sa obişnuită, adaptīndu-se la noile condiţii şi profitīnd pe alocuri de noile oportunităţi:
Līngă stivele de borduri prefabricate pe care se caţără copiii, au īnceput să se ridice alte stive, de gunoaie masive, resturi din construcţii sau de la tot felul de amenajări domestice. Aseară au apărut chiar patru plăci prefabricate de gard, vechi şi torsionate, de care un vecin a găsit oportunitatea să scape cu această ocazie: dacă tot e şantier, nu se observă că au mai apărut nişte resturi ale unui alt şantier. Līngă altă stivă, a fost depozitată o canapea desfundată, pe care s-a instalat cu o viteză incredibilă o căţea cu puii săi. Din prudenţă, toată lumea preferă să circule pe vis-a-vis, īnjurīnd familia canină de toţi dumnezeii.
Maşinile nu mai pot fi urcate pe trotuare, aşa că stau pe unde apucă. Uneori chiar īn mijlocul străzii. Drept care, uneori, nu se mai poate circula īn nici unul dintre sensuri. Dar nu se supără nimeni, căci suntem īn stare de asediu: ni se repară strada ! Iar dacă se mai nimereşte vreunul pretenţios, i se aruncă verde īn faţă: Ce, bă, n-ai loc de mine ?
Īn plus, e cald, īngrozitor de cald ! Gunoaiele fierb şi emană mirosuri pestilenţiale. Este preferabil astfel să fie scoase din curte şi lăsate undeva mai la umbră, pe stradă. Cel puţin asta este ceea ce mi-a explicat buna noastră vecină de la 114. Şi sunt īnclinat să cred că ştie ea ce spune, căci la poalele mai tuturor teilor bătrīni de pe strada noastră zac saci negri de plastic din care debordează, din cīnd īn cīnd, viermi albi şi graşi.
Cīinii mă refer la cīinii din casele şi curţile oamenilor, nu la maidanezi au devenit şi ei o problemă, ca şi gunoiul: fac tot mai mult pipi, iar acesta pute tot mai tare. Mai toţi stăpīnii de cīini de la casele dimprejur au hotărīt astfel spontan, fără vreo matură chibzuinţă şi fără să se fi īnţeles īntre ei, să dea drumul pe stradă animalelor lor de companie dimineaţa cīnd pleacă la treburi şi să-i recheme īn culcuşul domestic seara tīrziu, cīnd se trag spre culcare. Inebunisem spălīnd după Nero ! mi-a explicat o altă bună vecină. Afară, īn spaţiul public, īnebunesc doar trecătorii. Dar ei nu sunt ai noştri...
Copiii au pus stăpīnire pe grămada de nisip din colţ, adusă tot pentru borduri, au īmprăştiat-o īn toată intersecţia şi se īntrec īn castele de nisip, lupte īn noroi, ca la televizor şi bătăi cu bulgări. Un vecin īntreprinzător şi inimos a scos un furtun pe fereastra sa şi īi lasă pe copii să se ude īn nisip şi, din cīnd īn cīnd, să-i ude pe trecători. Nişte copii mai răsăriţi au īncercat chiar să construiască un soi de mică piscină, dar n-a ţinut. Pe de altă parte, grămada de nisip este locul preferat deopotrivă de maidanezi şi de cīinii de rasă pentru un pipi&caca tihnit, după toate regulile artei.
Cu toţii, copii, adulţi şi animale, par fericiţi. Şi nici mie nu-mi mai pasă...